Ce l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să exclame: „Îmi vând casa dacă fac vreo prostie!”

Ce l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să exclame: „Îmi vând casa dacă fac vreo prostie!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Dumitrescu a urmărit meciul Simonei Halep cu Polona Hercog din cadrul turneului de la Praga, dar sportiva noastră nu e sigură că va participa și la US Open, din cauza pandemiei COVID-19, SUA fiind una dintre țările cele mai afectate.

Fostul mare internațional a explicat cum Canada, vecina Statelor Unite ale Americii, a reușit să facă față virusului COVID-19.

„Am primit un mesaj azi din Canada, de la un prieten de-al meu, care a fost în Europa. Au avut și ei probleme, dar acum o duc foarte bine. Dacă în România este izolare la domiciliu timp de 14 zile, acolo amenda este de 750.000 de dolari canadieni sau 6 luni de închisoare, dacă părăsești domiciliul”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

„Trebuie să vând casa, dacă fac vreo prostie. Legile sunt foarte clare acolo, toată lumea respectă”, a completat analistul tv.

  • Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în turul doi al turneului de categorie WTA Internaţional de la Praga, după ce a învins-o pe Polona Hercog din Slovenia, locul 46 WTA, scor 6-1, 1-6, 7-6 (7/3). Meciul a durat două ore şi 30 de minute.

Organizatorii de la US Open i-au pus pe jucători să semneze un act prin care își asumă dacă vor muri în timpul turneului

US Open are loc în perioada 31 august – 13 septembrie, iar sportivii au primit un act, pe care trebuie să-l semneze, prin care își asumă întreaga vină în cazul în care vor avea probleme medicale. „Cu siguranţă voi decide după acest turneu (n.red. – de la Praga, dacă va merge la US Open)…Am nevoie să simt ceva, am nevoie să văd ce schimbări vor face organizatorii cu privire la deplasare şi alte lucruri. Apoi voi putea lua o decizie finală”, a spus Simona Halep.

  • Aproape 100.000 de copii au fost confirmaţi în SUA cu noul coronavirus într-un interval de 14 zile.
  • Cele mai mari două districte şcolare din California – Los Angeles şi San Diego – care administrează un număr combinat de 720.000 de elevi, a decis să înceapă anul şcolar prin învăţare la distanţă.
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×